"Acel taram mirific... atmosfera, o zi de vara lunga si delicioasa, iar cei ce trec intr-u vesnicie nici nu o simt, caci adorm intr-un rai si se trezesc intr-altul." descrierea lui Twain a insulelor Hawaii este tot atat de adevarata astazi precum era in 1889. Aici s-au nascut surfingul si dansul Hula. Un taram pe care veti gasi unii dintre cei mai activi vulcani din lume si unii dintre cei mai inalti munti. Hawaii creste la propriu - scurgerile de lava din vulcani activi precum Mount Kilauea formeaza taram nou in fiecare zi. Exista chiar o insula care se formeaza la cateva mii de metri sub apa oceanului, langa Big Island si deja are un nume: Loihi.
Frumusetile si activitatile ce va stau la dispozitie in Hawaii sunt suficiente cat sa umple o viata intreaga de vacante, astfel incat pentru o prima vizita nu strica un ghid de calatorie. Iata care sunt obiectivele pe care nu trebuie sa le ratati:
• Un tur al Cimitirului National al Pacificului aflat in Honolulu.
• Colectiile de arta asiatica de la Academia de Arte din Honolulu.
• Pearl Harbour si Memorialul USS Arizona, locul in care a avut loc atacul surpriza ce a determinat Statele Unite sa intre in cel de-al doilea razboi mondial.
• Circuitul turistic din jurul insulei Oahu, care include Parcul Waimea Falls, Pearl Harbour, Centrul Cultural Polinezian, Parcul Marin unde puteti inota cu delfinii, Centrul Waialua Coffee pe o fosta plantatie si Sunset Beach.
• Luati parte la petrecerile hawaiene. In cadrul ceremoniei, un porc fript intreg este impartit si servit invitatilor, apoi urmeaza un concurs polinezian de dans hula.
• Explorati Parcul National al Vulcanilor Hawaieni, una dintre mununile naturii - La 4.103m inaltime, Mauna Loa este cea mai mare masa muntoasa din lume, iar la inaltimea de 1.200m, vulcanul activ Kilauea ofera spectacole de aburi si pucioasa care pot fi urmarite din locatii sigure. Vulcanul erupe in continuu, iar lava se scurge in ocean.
• Vizitati Muntele Haleakala din Maui, un crater vulcanic masiv al carui nume se traduce Casa Soarelui. Pentru senzatii tari, coborati panta craterului de 61km pe bicicleta.
• Descoperiti ciudata formatiune stancoasa din cavernele Ka`eleku aflate sub padurea tropicala Hana de pe insula Maui.
• Admirati minunatiile naturii de pe insula Lanai - Plaja Epavelor, Kaiolohia cu gravurile rupestre si Gradinile Mistice din Kanepu`u.
• Relaxati-va pe plaja Waikiki de pe insula Oahu, probabil cel mai faimos litoral din lume. Aici puteti invata surfing si planorism sau puteti sa leneviti pur si simplu pe nisipul de culoare alba.
• Pentru a va distra cu intreaga familie, vizitati parcul de distractie Hawaiian Waterways de pe coasta Oahu. Parcul are tobogane de apa, piscina cu valuri, o zona de joaca, sali de mese, sala de jocuri interactive si bar pentru adulti.
• Inotati cu broastele testoase in largul coastei insulei Maui.
• Vizitati Gradina Zoologica din Honolulu, unde puteti vedea peste 1.230 de mamifere, pasari si reptile. In apropiere se afla si parcul Kapiolani, in care are loc in fiecare an maratonul Honolulu. Parcul a fost creat de regele Kalakaua in anii 1870.
• Drumetii pe coasta Na Pali din Kauai, unde puteti explora golfuri izolate si plaje idilice.
Hula este un frumos dans, ce spune si o poveste. Muzica este formata din incantatii numite mele, care in vechime erau o forma de adorare a zeilor. Instrumentele muzicale sunt confectionate din tartacute sau nuci de cocos acoperite cu membrana din piele de rechin. Dansul impreuna cu mimica faciala povestesc istoria Hula. Luau este un fel de petrecere ce include si un festin cu gratar de porc si alte feluri de mancare.
Traditiile culinare ale Hawaii sunt un amestec de obiceiurilor aduse de imigrantii de diverse etnii, in special americani, chinezi, filipinezi, japonezi, coreeni, polinezieni si portughezi. Multe restaurante locale servesc feluri cosmopolitane precum feluri asiatice, orez si o versiune simplificata a salatei de macaroane americane din taitei si maioneza.
Istorie
Primii calatori ce au ajuns in Hawaii au fost polinezienii, care erau in cautarea unui nou camin, cu mai mult de 500 de ani in urma. Dovezile arata ca acestia au venit din insulele Marchize in canoe pline cu animale domestice (gaini, caini si porci), plante si seminte. In timp, au luat nastere dinastii de nobili, terenuri de agricultura si temple.
In ianuarie 1778 exploratorul britanic James Cook impreuna cu cele doua vase ale sale au ajuns in insula Kauai. Echipajul lui Cook a negociat cu localnicii si se pare ca polinezienii erau fascinati de tot ce era facut din fier. Astfel cuiele au devenit foarte valoroase, fiind folositoare chiar la cucerirea femeilor de pe insula. Din pacate aceste contacte au adus hawaienilor si bolile venerice, unele dintre primele molimi ce au imputinat populatia.
Cam in acelasi timp cu primul contact cu europenii, insulele isi redefineau conducerea si teritoriile. Fiecare insula a fost independenta pana cand regele Kamehameha I (1753-1819) le-a reunit prin forta. Armele aduse de europeni au reprezentat un factor decisiv in victoria lui Kamehameha. In anii 1800 plantatorii de trestie de zahar au devenit o forta in insule. Acestia au castigat controlul unei mari portiuni de pamant si, in 1893, au organizat detronarea reginei Liliuokalani, ultimul monarh hawaian.
Insulele Hawaii au fost anexate Statelor Unite in 1898, printr-un vot la care nu au putut participa majoritatea nativilor de pe insule. Atacul japonezilor asupra bazei navale de la Pearl Harbour a dus la implicarea Statelor Unite in cel de-al doilea razboi mondial, iar dupa razboi Hawaii si-a castigat independenta, devenind cel de-al 50-lea stat american. Plantatiile de trestie de zahar au fost prospere pana la declinul din anii 1990. De atunci agricultura s-a diversificat, centrandu-se pe cafea si fructe tropicale. Turismul este de asemenea o industrie de baza in insulele Hawaii.
Informatii utile
Temperatura in insule variaza intre 24 si 29°C pe tot parcursul anului, iar in regiunile muntoase ploua foarte mult din decembrie pana in februarie. Tinuta de plaja este un lucru obisnuit, insa in orele amiezii va recomandam ochelari de soare si palarie. Ora in Hawaii este GMT - 10.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu